Șeful Poliției Locale S3 a fost demis de Negoiță pentru lipsa studiilor necesare

Kilometrul 0

Demis de Negoiță, șeful Poliției Locale S3 nu avea studiile necesare

Șeful Poliției Locale a Sectorului 3 a fost demis de Robert Negoiță, printr-o dispoziție de primar.

Răzvan Graur a ajuns în funcție fără concurs și fără să aibă studiile necesare pentru a putea conduce Poliția Locală. Negoiță a semnat demiterea după o anchetă DNA privind reorganizările din Primăria Sectorului 3, care au inclus și Poliția Locală.

Informațiile au fost confirmate și de jurnaliștii Snoop, care au scris că Răzvan Graur, un apropiat al viceprimarului Adrian Cocoș, nu avea studiile necesare pentru a îndeplini această funcție. Snoop a scris că, în octombrie 2024, la concursul pentru funcția de director executiv Ordine Publică, Răzvan Graur a picat proba scrisă, la care a obținut un punctaj de doar 42,57. Ca să treacă, avea nevoie de aproape dublu, mai exact un minimum de 70 de puncte.

Deși concursul a fost câștigat de un alt candidat, funcția a ajuns la cel care a picat, după o reorganizare în urma căreia dl. Graur a fost înscăunat șef al Poliției Locale S3. Jurnaliștii Snoop au scris că între viceprimarul Adrian Cocoș și șeful din Poliția Locală este o relație naș-fin, Cocoș i-ar fi botezat copilul lui Graur, afirmație pe care Graur o neagă.

Publicitate
Ad Image

Motivul pentru care primarul Robert Negoiță l-a demis pe șeful de la Locală este că acesta nu are studii în cadrul Institutului de Studii pentru Ordine Publică, necesare pentru ocuparea postului. Este vorba despre un program de formare care durează 3 luni și trebuia absolvit în termen de un an de la angajare. Pe lângă Graur, alți 11 angajați din Poliția Locală au fost destituiți din funcții, din același motiv.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *