Magazine Jysk, Sinsay și Pepco se deschid într-un nou parc de retail din apropierea Bucureștiului
Un nou parc retail se va deschide lângă București, în Pantelimon, curând. Aici, vor fi magazine Jysk, Sinsay, Pepco și altele.
Când are loc inaugurarea Joy Park Retail vor deschide un nou parc de retail lângă București, în Pantelimon. Compania a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook.
Locația este în Pantelimon, lângă Penny Market, situat în mijlocul celei mai aglomerate zone rezidențiale din acea parte a județului Ilfov. Aici, clienții vor avea acces din Str. Sfântul Gheorghe și vor putea beneficia de o experiență de shopping pe placul lor.
Joy Pantelimon are o suprafață totală de 5.976 metri pătrați. Pe lângă magazinele de aici, sunt amenajate și 58 de locuri de parcare și stație de încărcare a mașinilor electrice Eldrive și servicii de livrare prin lockere.
Locuitorii din Pantelimon și din împrejurimi vor avea aici magazine Jysk, Sinsay, Pepco și 5 To Go.
Marea deschidere va avea loc pe data de 27 august, de la ora 10:00.
Bipa deschide noi locații în Capitală. Brandul de drogherii a intrat pe piața din România în ianuarie anul acesta. În prezent, are două locații deschise în București.
Retailerul are în plan extinderea atât în Capitală, cât și-n restul țării. Până acum, sunt locații în Târgoviște, Bran, Sfântul Gheorghe și Slobozia.
Cele din București sunt în Mega Mall, care a fost și primul din țară, și Chiajna Shopping Center. Compania vrea să mai deschidă un magazin lângă București, în Chitila. Aceasta este în căutare de manager de magazin și vânzători.
O altă locație Bipa care va fi disponibilă este în Berceni, în apropierea Străzii Emil Racoviță. Drogheria se află la parterul unui centru rezidențial nou din acea zonă. Lângă este Sinsay și Maxi Pet.
La momentul actual, brandul are 500 de locații în Austria și 139 în Croația. Clienții au la dispoziție o gamă variată de produse.
Pe rafturi, pot găsi produse de îngrijire personală, sănătate și produse pentru casă, parfumuri, articole pentru bebeluși, produse pentru igiena dentară, produse pentru îngrijirea părului, cosmetice și altele.

