Sistem modern de coordonare a aterizărilor și decolărilor la Aeroportul Otopeni
Compania Națională Aeroporturi București a transmis că sistemul de aterizări și decolări de la Aeroportul Otopeni va fi coordonat mai eficient.
Este primul aeroport din România cu sistem de nivel 3. O companie independentă se va ocupa de coordonare. Aici, va interveni o companie independentă din Marea Britanie, fiind primul caz din România.
Aterizările și decolările din Aeroportul Otopeni vor fi coordonate la nivel 3, fiind în plan asemănător cu marile aeroporturi europene din Londra, Paris, Amsterdam, Madrid sau Frankfurt.
CNAB a precizat, printr-o postare pe Facebook, că noul sistem va fi introdus începând cu sezonul iarnă 2026-2027. De atunci, toate zborurile vor fi operate pe baza unor sloturi orare fixe, gestionate de Airport Coordination Limited, care este cel mai mare coordonator independent de sloturi aeroportuare din lume.
Gestionarea va fi realizată în conformitate cu Regulamentul UE nr. 95/93 și standardelor IATA. Acordul între CNAB și Airport Coordination Limited a fost semnat. Compania britanică deja a oferit aceste servicii și continuă activitatea pentru 80 de aeroporturi mari de pe toate continentele.
Serviciile pe Aeroportul Otopeni vor fi prestate de pe data de 25 octombrie 2026. Pentru un slot se va achita un cost de 1,28 euro. Anul trecut, s-au înregistrat 127.700 de aterizări și decolări pe acest aeroport din București, având un număr total de peste 17 milioane de pasageri.
CNAB a spus și care este lista beneficiilor aduse după încheierea acestui acord cu firma britanică. Începând cu sezonul de iarnă 2026 – 2027, se vor observa îmbunătățiri în programul aterizărilor și decolărilor.
Iată mai jos ce efecte pozitive sunt prevăzute prin coordonarea britanicilor: utilizarea mai eficientă a infrastructurii aeroportuare; reducerea aglomerației și a întârzierilor din orele de vârf; o planificare mai bună a operațiunilor și a resurselor; condiții optime pentru creșterea numărului de zboruri și pasageri.

