Șantier din București, închis și amendat cu 100.000 de lei de Garda Națională de Mediu
Garda de Mediu a oprit ridicarea unei hale din Sectorul 3, pentru care firma nu avea autorizație.
S-au apucat de construit, au turnat fundații și momentul în care hala urma să fie gata era tot mai aproape. Doar că din plan au lipsit niște acte, mai exact, cele de mediu. Fie că s-au grăbit cu construcția și au „uitat” de acte, fie au încercat să fenteze sistemul, cert e că inspectorii s-au dus să verifice locul și au constatat că s-a sărit peste obținerea autorizației de mediu.
Proiectul era unul serios, cu două corpuri de clădire, spații pentru birouri și depozitare, rețele de utilități, parcări, alei de acces și spații verzi, tot ce trebuie pentru o zonă industrială în toată regula. Numai că, înainte să ajungă la toate acestea, cineva a făcut o sesizare, iar comisarii Gărzii Naționale de Mediu s-au dus în control.
Lucrările fuseseră demarate fără parcurgerea procedurii de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, a transmis Garda Națională de Mediu.
Garda de Mediu a dat o amendă de 100.000 lei companiei care ridica hala în sectorul domnului Robert Negoiță. A dispus, pe lângă sancțiune, desființarea lucrărilor și readucerea terenului la starea inițială. Adică fundațiile care abia fuseseră turnate pentru viitoarea hală trebuie să dispară, iar terenul trebuie să arate din nou așa cum arăta înainte ca șantierul să înceapă.

