Restricții de circulație pe Bulevardul Aviatorilor, duminică, de Ziua Aviației, cu trasee STB modificate
De Ziua Aviației, traficul va fi restricționat pe Bulevardul Aviatorilor, între Piața Victoriei și Piața Charles de Gaulle, anunță TPBI.
Duminică dimineața, 19 iulie 2026, restricțiile de circulație vor afecta Bulevardul Aviatorilor, pe ambele sensuri, în intervalul orar 08:30-11:15, pentru desfășurarea ceremoniilor dedicate „Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene”.
Astfel, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a stabilit ca, în intervalul menționat, cele trei linii de transport public să funcționeze pe trasee modificate, după cum urmează:
Linia 100 va funcționa, pe sensul către „Aeroport Henri Coandă”, pe traseul de bază între terminalul „Piața Unirii 2” și Piața Victoriei, apoi pe un traseu modificat, pe breteaua pasajului Victoriei, Bd. Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanți, Piața Charles de Gaulle, Bd. Mareșal Constantin Prezan, revenind apoi traseul de bază. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.
Linia 203 va funcționa, de la stația „Piața Victoriei”, pe un traseu modificat pe sensul către „Cartier Greenfield”, pe breteaua pasajului Victoriei, Bd. Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanți, Piața Charles de Gaulle, Bd. Mareșal Constantin Prezan, revenind apoi traseul de bază. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.
Linia 205 va funcționa, pe sensul către terminalul „M Străulești”, pe traseul de bază între terminalul „Piața Unirii 2” și intersecția Str. Buzești/Piața Victoriei, apoi pe un traseu modificat, pe breteaua pasajului Victoriei, Bd. Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanți, Piața Charles de Gaulle, revenind apoi pe traseul actual. Pe sensul către „Piața Unirii 2”, linia 205 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „M Străulești” și Piața Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe Calea Victoriei, Bd. Dacia, Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Pod B. P. Hașdeu, Splaiul Independenței, „Piața Unirii 2”.

