Descoperire arheologică pe strada Coloniei din București: asfaltul s-a distrus și a expus pavimentul istoric

Ultima actualizare: 29.06.2026 08:08

Kilometrul 0

DeKilometrul 0

Urmărește

O bucată de istorie expusă pe Strada Coloniei din București după deteriorarea asfaltului

Istoria Bucureștiului este vastă, iar multe dintre clădirile și străzile sale ascund povești fascinante.

Recent, pe Strada Coloniei, o parte din istoria orașului a ieșit la iveală, după ce asfaltul s-a deteriorat, expunând pavimentul original. Această stradă, care a fost cândva căptușită cu lemn, este un exemplu al modului în care orașul a evoluat de-a lungul timpului.

Un utilizator al grupului de Facebook „EȘTI DIN SECTORUL 2” a postat fotografii cu bucăți din pavajul din butuci de lemn, așezați unul lângă altul, ce amintește de atmosfera de altădată, când strada era plină de viață și sunetul pașilor și al trăsurilor umplea aerul.

Se pare că în secolul al XVIII-lea existau patru mari artere de circulație, cunoscute atunci sub denumirea de „poduri”, care conectau centrul orașului, în jurul Curții Vechi, cu periferiile. Acestea includeau Podul Târgului de Afară (actuala Calea Moșilor), Podul Șerban Vodă (Calea Șerban Vodă), Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei) și Podul Calicilor (Calea Rahovei).

Potrivit informațiilor de la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, aceste „poduri de pământ” erau ridicate față de proprietățile din jur, având margini accentuate datorită șanțurilor laterale. Întreținerea lor era responsabilitatea statului, în timp ce ulițele mai mici, din pământ, erau întreținute de administrația locală și locuitori.

Primul sistem de pavaj folosit în București a fost cel din lemn, constând în bârne groase de stejar, numite podini, care măsurau aproximativ opt metri în lungime. Deși această soluție era inițial eficientă, dezavantajele, precum mirosul neplăcut și accidentele frecvente, au condus la necesitatea înlocuirii lemnului cu piatră și alte materiale.

Între 1822-1828, sub domnia lui Grigore al IV-lea Ghica, s-a început procesul de pavare cu piatră, iar până în 1835-1837, au fost pavate străzi pe o suprafață de 64.380 de metri pătrați. În acea perioadă, s-a implementat un sistem de drenaj, iar străzile au fost modelate pentru a permite scurgerea apelor. În 1834, a fost înființat Biroul Pavajelor, responsabil cu îmbunătățirea sistemului de pavare.

După 1860, s-a început utilizarea sistematică a pietrei cioplite, cu granit din Scoția și Italia. Unele porțiuni ale Căii Victoriei au fost pavate cu granit dobrogean, extras din carierele locale. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, lemnul a revenit în actualitate, sub formă de dale mici, folosite în special în zona Căii Victoriei.

Trotuarele erau în general realizate din bazalt, iar după 1945, majoritatea străzilor au fost pavate cu asfalt așternut pe o fundație din beton. Bucureștiul mai are și astăzi străzi de pământ sau pietruite, care reprezintă o amintire a unui oraș dispărut.