Accident grav pe A0, între nodul cu A1 și două TIR-uri, trafic blocat, doi răniți
Două persoane au fost rănite vineri după-amiază într-un accident produs pe autostrada de centură A0, la kilometrul 97+500, în zona localității Ciorogârla, județul Ilfov.
Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în impact au fost implicate două TIR-uri și un autoturism. La fața locului au intervenit echipaje ale Poliției Române, SMURD și lucrători ai Secției Autostrăzi.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a transmis că se desfășoară activități pentru gestionarea situației și reluarea circulației în condiții de siguranță. Traficul rutier a fost oprit pe tronson, iar reluarea normală a circulației era estimată după ora 18:00.
Un accident rutier s-a produs vineri după-amiază pe autostrada de centură A0, în apropierea nodului rutier cu A1. Potrivit primelor informații apărute în spațiul public, în impact au fost implicate un autoturism și cel puțin două TIR-uri.
Informația a fost semnalată pe grupul de Facebook „Info Trafic București și Ilfov”, care anunță că accidentul ar fi mortal. Nu există o confirmare oficială din partea Poliției Rutiere sau a ISU privind existența unei victime decedate.
Imaginile filmate de la fața locului de un martor și publicate pe Facebook arată un autoturism strivit între un TIR galben și semiremorca unui alt vehicul de mare tonaj. În jurul mașinii se vede parbriz spart și resturi de caroserie împrăștiate pe carosabil.
Mai mulți oameni coborâseră din vehicule și se aflau pe banda de circulație, iar coloana era deja oprită în momentul filmării. Circulația în zonă este îngreunată. Șoferii care au ca destinație A1, spre Pitești, sunt sfătuiți să evite tronsonul până la eliberarea carosabilului și să folosească rutele ocolitoare.
Reamintim că nodul A0–A1 este unul dintre cele mai tranzitate puncte ale centurii de autostradă a Capitalei, cu trafic greu constant.
Știrea inițială este în curs de actualizare.

