Un urs a mirosit gamba unui turist pe Transfăgărășan, captiv de telefon
Un clip a devenit viral și a împărțit internetul în două tabere: cei care cred că e generat pe calculator și cei care au fost măcar o dată vara pe drumul spre munte.
În imagini, un ursuleț se apropie de un bărbat oprit pe marginea drumului și îi miroase gamba cu meticulozitatea unui vameș care bănuiește că ai ceva de declarat. Bărbatul pare absorbit fie de peisaj, fie de telefon.
Filmarea a fost publicată de jurnalista Sonia Simionov pe Facebook, cu comentariul „Nu există așa ceva”. În clip apare și creditul original „miroslavnovotny2023, via Instagram”.
Ce se vede în filmare, secundă cu secundă, este că ursul nu atacă. Ursul se plictisește elegant. Adulmecă, se dă mai aproape, pare că vrea să se joace. Comportamentul unui animal care a mai văzut oameni și a tras concluzia, corectă până acum, că oamenii vin la pachet cu mâncare. Pe dreapta, mai multe mașini oprite, pentru că nimic nu spune „vacanță în Carpați” ca o coadă la pozat urși.
Punctul culminant al absurdului e surprins chiar de textul de pe clip: „omul pare foarte concentrat, nu simte nici când ursul îl ciupește de picior”. Iar tipul, într-adevăr, nu tresare. Un urs de vreo două sute de kilograme îl ciupește de gambă, iar el rămâne absorbit de peisaj sau de telefon, ca și cum ar fi fost înțepat de un țânțar mai insistent.
Șoferul cu camera de bord surprinde totul. La un moment dat, mașina din care se filmează accelerează spre urs, în încercarea de a-l speria și alunga. Iar când ursul trece în fața bărbatului, calmul turistului dispare instantaneu: o rupe la fugă spre mașina lui, mâncând pământul, cu o viteză pe care nu o bănuiai la cineva care cu trei secunde înainte admira brazii.
„E AI?” Nu asta e întrebarea. Cinstit: din câteva capturi de ecran nu poate nimeni să autentifice un clip. Poate fi real, poate fi prelucrat. Nu despre asta e vorba. Reflexul „nu există așa ceva” spune totul despre cât de departe am ajuns: fenomenul e atât de banal pe Transfăgărășan încât realitatea a început să pară un deepfake.
Numai că e cât se poate de reală. Urșii care cerșesc pe marginea șoselei sunt un spectacol de duminică, numărați uneori câte șapte-opt odată, ursoaice cu pui cu tot, blocând circulația și așteptându-și porția.
Aici e discuția care circulă în ultima vreme: că urșii care coboară la oameni ar fi cei mai slabi din lanțul trofic, dați afară de cei puternici de pe creste, rămași fără loc. Chiar și așa, ursul brun se află în vârful lanțului trofic. Nu are dușman natural. Nu e alungat de nimeni mai mare, pentru că nu există nimeni mai mare. Și, contrar teoriei „nu mai au ce mânca în pădure”, specialiștii spun exact invers: ursul brun e un omnivor perfect adaptat, cu afine, zmeure, ghindă, rădăcini, insecte și tot bufetul pădurii la dispoziție.
Urșii tineri, subadulții, sunt cei mai vulnerabili, ușor de transformat în cerșetori. Nu pentru că i-a gonit muntele, ci pentru că au descoperit, cu ajutorul nostru, că un sendviș aruncat pe geam e mai ieftin energetic decât o zi întreagă de scormonit după afine. Un urs care asociază omul cu mâncarea revine.
Tot mai îndrăzneț.
Aceeași șosea, alt final. Aici merită amintit ce s-a întâmplat pe 3 iulie, pe același DN7C, în zona Hotelului Posada de la Barajul Vidraru. Un motociclist italian de 48 de ani, oprit împreună cu un grup de turiști, a fost atacat de o ursoaică și târât într-o râpă de 60–80 de metri. A murit. În telefonul lui, anchetatorii au găsit fotografii și o filmare cu ursoaica apropiindu-se periculos de el. Italianul coborâse ca s-o hrănească și s-o pozeze. Animalul a fost ulterior împușcat.
Tragedia s-a petrecut exact în dreptul unui panou care le cere turiștilor să nu hrănească urșii. În aceeași zonă, la sfârșitul lui mai, alți trei oameni fuseseră deja răniți.
Îngheți, fugi sau ataci? Ce spun specialiștii. Întrebarea corectă, în sfârșit. Răspunsul scurt: nu fugi. E cea mai proastă variantă dintre toate. Iată ce recomandă salvamontiștii, silvicultorii și Romsilva: nu fugi. Fuga declanșează instinctul de urmărire al prădătorului. În plus, e inutilă: ursul aleargă cu circa 50 km/h, la deal și la vale la fel. Mitul cu „scapi fugind la vale” e complet fals. Nu-l hrăni, nu te apropia, nu-l fotografia de aproape. Aici începe toată nenorocirea.
Retrage-te lent, cu fața spre urs. Pași mici înapoi, fără să-i întorci spatele, fără gesturi bruște. Vorbește calm, cu voce joasă. Îi semnalizezi că nu ești pradă. Nu țipa, nu te agita. Nu-l privi fix în ochi. Contactul vizual direct e citit ca provocare. Nu te urca în copac. Urșii urcă mai bine decât tine. Păstrează distanța de siguranță — minimum 100 de metri. Dacă ai spray de urs, folosește-l doar de aproape (jetul trebuie să bată cel puțin 10 metri). La o femelă cu pui, nu te interpune niciodată între ea și pui. Dacă ești în mașină, rămâi în mașină. Și, mai ales, nu coborî geamul pentru „poza perfectă” – exact așa a fost mușcată de braț o turistă scoțiană tot la Vidraru. Dacă un urs brun chiar atacă defensiv: te culci pe burtă, cu mâinile la ceafă, picioarele depărtate, și te faci mort până pleacă.
Câți urși are România, de fapt? Și acum contextul, pentru că aici se joacă totul. Un studiu realizat în 2025 de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, pe peste 24.000 de probe din 25 de județe, estimează între 10.419 și 12.770 de urși bruni în România. Numărul considerat optim: în jur de 4.000. Suntem, de departe, țara cu cei mai mulți urși bruni din Uniunea Europeană.
Pe Transfăgărășan situația e și mai concentrată: în fondul cinegetic care acoperă zona atacului de la Vidraru trăiesc 112 urși, față de un optim de 25, de peste patru ori peste prag.
