Indicatoarele rutiere și gardurile din București, recondiționate de Primărie
Primăria Capitalei a transmis bucureștenilor că indicatoarele rutiere acoperite de graffiti, stâlpișorii îndoiți și gardurile ruginite nu ajung la fier vechi, ci sunt reparate și reutilizate.
Ce se întâmplă cu indicatoarele rutiere mâzgălite și gardurile ruginite din București? Primăria Capitalei anunță că, în atelierul Administrației Străzilor, acestea sunt curățate, recondiționate și reutilizate, iar numai în ultima lună peste 500 de indicatoare din aproximativ 200 de locații au fost readuse în stare bună și montate din nou pe străzile Bucureștiului.
Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook. Ce facem cu indicatoarele rutiere mâzgălite de graffiti, cu stâlpișorii îndoiți, cu gardurile rupte și ruginite? Nu le aruncăm, nu cumpărăm altele, ci salvăm tot ce se poate!
În atelierul Administrației Străzilor, muncitorii recondiționează, repară și curăță mobilierul stradal. După aceea, îl readuc pe străzi, în alte locații. Spre exemplu, gardurile ruginite de la Universitate au fost demontate și, pe loc, am pus altele în bună stare. Pe cele vechi le-am adus în atelier, le-am reparat, vopsit și pus în alte zone din Capitală.
Doar în ultima lună, peste 500 de indicatoare rutiere din circa 200 de locații au fost demontate, curățate, recondiționate și repuse pe străzi. Haideți să respectăm munca acestor oameni și să păstrăm. Strada este tot a noastră, a tuturor, a transmis Primăria Capitalei.
Cât timp le ia muncitorilor să curețe indicatoarele de circulație? PMB a transmis că muncitorii petrec aproximativ o oră pentru a curăța un indicator, deși acesta poate fi mâzgălit în doar câteva secunde. Muncitorii din atelier au spus că „vin aici pline de graffiti și abțibilduri. Muncim o oră ca să curățăm ceea ce unii mâzgălesc în câteva secunde.”

