București: actualități locale dintr-un oraș vast
Pe Vasile Lascăr, imediat ce treci de piața Galați – sau Gemeni, cum vreți să-i ziceți – e casa asta care a fost renovată frumușel, împăcîndu-se și nevoia mansardării, și păstrarea armoniei, și grija pentru oarecare detalii; lucru bun!
Ochișorul cela rotund de geam din stînga e doar de fală; aici se ridică doar un zid care maschează accesul în curte – plăcut artificiu.
Str. General Ernest Broșteanu 25
Revenim pe străduța asta atît de interesantă dintre Polonă și Dorobanți și regăsim casa de la numărul 25 în aceeași tristă stare ca atîția ani în urmă.
Ce e nou, însă, e doar constatarea că-n spatele ei – în aceeași decădere – mai era și un bloculeț; nu-l băgasem în seamă.
Ce-o urma să fie pe-aici, nu știu; sunt niște parcele libere prin vecinătăți și dacă nu s-ar fi construit, lîngă, blocul „Sitraco” în anii ’90, acum era mai ușor să se realizeze un proiect rezidențial.
Palade – Gheorghe Palade – e o străduță ce corespunde liceului Cantemir, din Vasile Lascăr; înainte de sistematizarea bulevardului Dacia de azi, ea mergea pînă în Moșilor.
Pe bucățica asta rămasă, de curînd s-au demolat cîteva case vechi, rezultînd teren îndeajuns pentru edificări rezidențiale.
Str. Ioan C. Filitti 5
Acu’ aproape zece ani, ne-am uitat aici doar la imobilele de la numerele 3 și 7; azi – după ce le mai confirmăm decăderea – vedem că ea s-a întins și spre clădirea din mijloc.
Str. Ion Scărlătescu 54
Chiar înainte să ajungi la Banu-Manta.

