„`html
Silvia Uscov: Manipularea inteligenței în contextul Georgescu
Una dintre cele mai adânci iluzii pe care le avem despre noi înșine este că inteligența ne oferă o protecție împotriva manipulării.
Adesea, credem că propaganda, dezinformarea și tehnicile de influență afectează în special persoanele mai puțin educate sau incapabile să gândească critic. Astfel, ne imaginăm că cei inteligenți și bine informați sunt, în mod special, imuni. Totuși, inteligența nu elimină vulnerabilitatea la manipulare; dimpotrivă, în anumite situații, poate face ca această vulnerabilitate să fie mai greu observabilă. Un individ inteligent poate folosi instrumente intelectuale sofisticate pentru a-și apăra convingerile deja formate.
Problema nu este doar dacă știm să gândim, ci și când începem să gândim, ce ne determină să alegem o anumită premisă și dacă inteligența este utilizată pentru a descoperi adevărul sau pentru a susține credințele deja existente.
Un cadru util pentru înțelegerea acestui fenomen este modelul tripartit asociat cercetărilor lui Keith Stanovich, care nu se referă la trei entități separate, ci la niveluri diferite de procesare cognitivă: a) Mintea autonomă, care este rapidă, intuitivă și automată. Aceasta reacționează la pericole, nedreptăți, amenințări, emoții precum furie, teamă sau entuziasm, înainte de a construi o analiză conștientă. b) Mintea algoritmică, care ne permite să procesăm informații complexe, să urmărim argumente, să facem conexiuni și să găsim explicații. Acesta este nivelul cel mai apropiat de ceea ce considerăm inteligență. c) Mintea reflexivă, care examinează scopul și direcția raționamentului nostru, ne îndeamnă să ne întrebăm dacă premisa de la care am pornit este corectă și dacă aplicăm aceleași standarde de probă propriilor convingeri pe care le cerem adversarilor.
Această distincție explică un paradox major al manipulării inteligenților. O persoană poate avea o minte algoritmică excepțională, dar o disponibilitate redusă de a-și supune propriile convingeri analizei reflexive. Aceasta poate analiza sute de informații, descoperi contradicții și construi argumente elaborate, fără să observe că întregul proces a început după ce concluzia fusese deja aleasă. În asemenea cazuri, inteligența nu mai este un judecător care cântărește probele, ci devine un avocat talentat, care trebuie să construiască cea mai bună apărare posibilă pentru clientul său.
Manipularea modernă devine interesantă prin faptul că nu îi spune neapărat individului ce trebuie să creadă, ci îi oferă cadrul în care va ajunge la concluzia dorită. Aceasta indică cine trebuie suspectat, ce instituții nu mai sunt de încredere, cine reprezintă „sistemul” și cine este victima acestuia. Odată ce cadrul este stabilit, individul este încurajat să cerceteze, să compare și să-și folosească inteligența. Manipularea devine astfel mai puternică decât simpla propagandă, deoarece concluzia nu mai este percepută ca fiind impusă de altcineva. Persoana simte că a descoperit-o singură, iar contestarea acelei concluzii devine un atac nu doar asupra unei opinii, ci asupra capacității sale de judecată.
Un element care schimbă fundamental mecanismul manipulării este reprezentat de rețelele sociale. Problema nu constă doar în circulația de informații false, teorii conspiraționiste sau propagandă, ci în faptul că arhitectura acestora favorizează procesarea rapidă, în care mintea autonomă are avantaj. Viteza, fluxul continuu de informație, videoclipurile scurte și titlurile provocatoare ne împing să reacționăm înainte de a reflecta.
Un clip de douăzeci de secunde nu ne cere să construim un model complex al realității. Ne solicită să simțim ceva, să ne confirmăm identitatea sau să simțim că grupul nostru este atacat. Nu există aproape niciun spațiu între stimul și reacție în care să intervină întrebarea reflexivă: „Stai puțin, de unde știu că este adevărat?”.
O mare diferență între consumul de informație tradițional și fluxul algoritmic se observă aici. Atunci când citim un articol lung sau o carte, ritmul ne permite să ne oprim, să recitim, să comparăm și să formulăm obiecții. În schimb, un feed construit pentru continuitate nu încurajează oprirea. Modelul de business al rețelelor sociale se bazează pe atenție, iar aceasta este menținută mai eficient prin reacții decât prin reflecție.
Mai mult, rețelele sociale introduc presiunea reacției publice. Nu doar că vedem informația, ci avem instantaneu posibilitatea de a da like, a distribui, a comenta și a ne poziționa. Astfel, reacția inițială devine publică înainte de a avea timp să o examinăm. Aici intervine un alt mecanism psihologic: consecvența. După ce am distribuit o informație și am declarat public „asta este adevărul”, devine mai greu din punct de vedere psihologic să revenim și să spunem „m-am grăbit, informația era greșită”. Trebuie să corectăm nu doar o idee în minte, ci și o poziție expusă în fața grupului.
Apreciez oamenii care recunosc public că au greșit, că s-au grăbit, deși nu este ușor. Am observat astfel de persoane în ultima vreme, inclusiv personalități publice.
Din acest motiv, am scris articole în care am susținut că Digital Services Act (DSA) nu este soluția corectă de la Bruxelles, ci o nouă arhitectură a rețelelor sociale, cu un nou model de business. Traseul ideal al gândirii ar trebui să fie astfel: stimulul apare, mintea autonomă produce o reacție, mintea algoritmică analizează informația, iar mintea reflexivă verifică premisele, sursele, propriile biasuri și explicațiile alternative. Rețelele sociale pot comprima acest proces, transformându-l în: stimul, emoție, reacție, distribuire. Mintea reflexivă ajunge prea târziu, când toate consecințele au fost deja produse, iar revenirea devine mai dificilă.
După reacție, mintea algoritmică funcționează doar pentru a verifica dacă reacția inițială a fost justificată și pentru a o apăra. Începem să căutăm informații care confirmă ceea ce am distribuit, să găsim argumente care ne justifică poziția și să interpretăm criticile ca atacuri. Inteligența ajunge în scenă după emoție, devenind avocatul acesteia.
Asta explică de ce persoanele inteligente nu sunt automat protejate de mediul digital. Ele pot fi foarte competente în etapa care urmează reacției automate, găsind articole, studii, declarații, documente și fragmente video care susțin concluzia aleasă. Întrebarea reflexivă fundamentală poate să nu mai apară niciodată: „De ce am pornit tocmai de la această concluzie?”.
Din această perspectivă, cazul Georgescu și anularea alegerilor prezidențiale din România devin extrem de interesante. Dincolo de dezbaterea juridică privind temeinicia, proporționalitatea și standardul probator al unei asemenea măsuri, evenimentul a generat în societatea românească două cadre interpretative aproape incompatibile, în care aceleași fapte au început să capete semnificații complet diferite.
Pentru susținătorii lui Georgescu, anularea alegerilor a devenit confirmarea tezei că acesta lupta împotriva unui sistem care nu ar fi acceptat pierderea controlului. Aici se observă clar interacțiunea dintre cele trei niveluri de gândire. Mintea autonomă reacționează la
