Traian Băsescu îi cere lui Nicușor Dan să aleagă un premier

Kilometrul 0

Traian Băsescu solicită lui Nicușor Dan desemnarea unui nou premier

Traian Băsescu spune că e nevoie să fie rezolvată cât mai rapid criza guvernamentală, prin desemnarea unui nou premier.

Fostul președinte îl somează pe actualul șef al statului, Nicușor Dan, să nominalizeze un prim-ministru, după eșecul Cabinetului Veștea. Băsescu a declarat, sâmbătă seară, într-o intervenție la un post TV, că nu înțelege motivele întârzierii desemnării unui nou premier. România nu e Belgia, a avertizat Băsescu, fostul șef al statului afirmând că țara nu poate sta până în 2028 cu guvern interimar.

„Sincer, eu nu am o explicație. De aceea în ieșirile publice am și solicitat de câteva ori să se facă a doua numire care să ajungă în Parlament, pentru a se crea condiții eventual și pentru alte soluții decât cele pentru care nu se găsește majoritate. Adică soluția alegerilor anticipate”, a declarat Băsescu, la România TV.

Băsescu a atras atenția asupra faptului că România nu își poate permite să funcționeze o perioadă îndelungată cu un Executiv interimar. „Nu putem sta până în 2028, în toamnă, cu un guvern interimar. Trebuie rezolvată problema Guvernului cât se poate de repede”, a spus fostul președinte.

Publicitate
Ad Image

În opinia sa, în lipsa unor alte variante, șeful statului ar trebui să aleagă între propunerile de premier avansate de principalele partide. „Avem două partide care au avut opțiuni. PNL-ul a spus Siegfried Mureșan, PSD-ul a spus Sorin Grindeanu. Președintele trebuie să aleagă una din aceste două opțiuni și să desemneze un prim-ministru care să formeze un Guvern”, a afirmat Traian Băsescu.

Fostul președinte a adus în discuție situația din Belgia, unde negocierile pentru formarea unui guvern pot dura mult timp. Dar a atras atenția că România nu își poate permite o astfel de situație, deoarece, în lipsa unui Guvern cu puteri depline, statul nu poate avansa în gestionarea unor proiecte și chestiuni importante. „România nu e Belgia. În Belgia stau câte o sută de zile, două sute de zile fără Guvern, negociază, numai că Belgia merge singură. La noi, fără Guvern nu poți să înaintezi prea mult”, a declarat fostul șef al statului.

Băsescu a enumerat câteva din prioritățile care necesită un guvern cu puteri depline: implementarea programului SAFE, derularea PNRR, gestionarea problemelor din agricultură, a secetei și a inundațiilor, precum și legea salarizării. „Guvernul trebuie să fie în activitate, în plină activitate. Au fost inundații catastrofale. Cine a mișcat un deget de la Guvern? (…) Este urgența zero să avem Guvern. Mai ales că discutăm legea salarizării și noi nu avem Guvern”, a concluzionat fostul președinte.

Sunt peste două luni de când a început criza politică, Guvernul Bolojan fiind demis în urma unei moțiuni de cenzură care a trecut de votul Parlamentului. Între timp, Bolojan a rămas premier interimar. De la începutul crizei guvernamentale, președintele Nicușor Dan a avut două desemnări de premier: Eugen Tomac, care și-a depus mandatul înainte de a ajunge în Parlament, după ce nu a reușit să obțină sprijinul din partea partidelor, pentru învestirea Cabinetului propus, și Adrian Veștea. Executivul propus de liberal a picat, însă, la vot, în Parlament. De atunci, au existat mai multe runde de discuții, inclusiv la Cotroceni, cu șeful statului, însă partidele nu au găsit o soluție pentru deblocarea crizei politice.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *