Jumătate dintre români susțin un regim autoritar, doar 47% preferă democrația

Kilometrul 0

Românii împărțiți între democrație și regimul autoritar

Românii sunt împărțiți în două tabere, între susținătorii democrației, chiar și cu prețul conflictelor și dezbaterilor politice, și cei care ar accepta un regim autoritar.

Potrivit celui mai recent sondaj INSCOP, 47.2% dintre participanții la sondaj consideră că democrația este oportună, chiar dacă uneori implică mai multe conflicte și dezbateri politice, în timp ce 46.3% susțin că un regim mai puțin democratic poate fi de preferat dacă asigură mai multă ordine și stabilitate. 6.5% nu știu sau nu răspund.

Totodată, 60.6% dintre respondenți consideră că este mai important ca puterea să fie controlată democratic, chiar dacă deciziile sunt luate mai lent. La polul opus, 29.5% sunt de părere că este mai important ca deciziile să fie luate rapid, chiar dacă puterea este controlată democratic într-o măsură mai redusă. Ponderea non-răspunsurilor este de 9.8%.

Această polarizare nu este întâmplătoare, ea reprezintă consecința unor ani de guvernare deficitară, a promisiunilor politice neonorate și a expunerii constante la dezinformare, spune Sergiu Mișcoiu, profesor universitar doctor la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai.

Publicitate
Ad Image

În fața tendințelor autoritare, răspunsul ar fi consolidarea democrației prin implicarea cetățenilor în procesul decizional, este de părere profesorul. Sergiu Mișcoiu afirmă că soluția nu constă doar într-o schimbare de guvern, ci într-o transformare a modului în care sunt luate deciziile publice.

„Remediul cel mai bun împotriva acestor aplecări către autoritarism a unora dintre români care sunt sătui să vadă că promisiunile democratice nu sunt îndeplinite, remediul principal este desigur un sistem ameliorat de guvernare colectivă și elemente cât mai numeroase și mai substanțial puse în practică pe democrație participativă de implicare efectivă a cetățenilor în luarea deciziilor pentru că aceștia se simtă și ei proprietari ai deciziilor și nu doar cei care trebuie să le suporte”, a spus Sergiu Mișcoiu pentru Ziare.com.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *