În această săptămână, intenționez să scriu despre iubire

Ultima actualizare: 03.07.2026 07:08

Kilometrul 0

DeKilometrul 0

Urmărește

Reflecții asupra iubirii în contextul pierderii

Săptămâna aceasta voiam să scriu despre iubire. Dar, uneori, viața își schimbă singură tema.

Ultimele zile au fost despre pierdere și moarte. În cabinet, în majoritatea poveștilor pe care le-am ascultat. Era ca și cum sfârșitul săptămânii purta o înmormântare nerostită.

Relația mea cu moartea nu este una recentă. Am crescut la țară, mergând la înmormântări alături de bunica mea. Nu eram singurul copil în situația asta, eram mulți. Moartea era parte din viață, nu o ruptură de neînțeles.

Apoi am crescut și, ca mulți dintre noi, am început să o evit.

Astăzi, ca psihoterapeut, însoțesc frecvent procesele de doliu. Și da, simt că există în mine o capacitate de a sta lângă pierdere, de a o conține, de a o traduce.

Vineri dimineață am avut un gând scurt și rece, o imagine clară. Câteva momente mai târziu, mesajul prietenei mele, „a murit…”.

Nu moartea în sine mă șochează cel mai mult, felul în care o intuiesc. Ca și cum vine de după colț, se construiește un spațiu invizibil în care ne întâlnim înainte să se întâmple.

Și totuși, dincolo de această dimensiune misterioasă, ceea ce mă atinge cel mai profund sunt ultimele cuvinte ale celor care pleacă.

O mamă îi spune fiicei: „să iubești.”

Un tată îi spune fiicei: „fii fericită.”

Alt tată spune: „nu te mai îngrijora, trăiește-ți viața.”

O mamă îi spune fiului: „caută o femeie care să te iubească.”

O altă mamă: „alege un bărbat care să te iubească.”

În fața morții, esențialul se simplifică radical.

Viața și moartea par să fie țesute pe același fir roșu, firul iubirii.

Și totuși, iubirea rămâne una dintre cele mai dificile experiențe umane.

Unii dintre noi nu reușesc să o acceseze.

Alții iubesc acolo unde nu sunt iubiți.

Unii sunt prea răniți ca să mai aibă energie pentru ea.